Down memory lane again.

Destiny-Zero 7.

Pentru ca sunt in mood de chill-out. Pentru ca rasfoiesc albume virtuale de graduation party photos ale unor necunoscuti si mi-e dor de liceu… de vals, de repetitiile pentru vals (care nu puteau pica mai bine…), de excursii, de petreceri  si de chiulurile din cafeneaua din cismigiu… de serile de toamna din clasa a 9-a si a 10-a, cand ne strangeam toti pe-o banca si ne aglutinam precum pinguinii, comentand despre cizmele din piele de sarpe boa ale drei predus, profa de bio …de serile in care se aruncau pocnitori in gang si ne speriam si apoi injuram sau radeam cu pofta… de chiulurile de la orele de sport, de mc-ul din romana, de green hours-ul cu ciocolata calda la 7:30 si hippie hippie shake-ul mereu accesibil si frumos colorat… de net cafe-ul unde mi-am facut prima adresa de mail (si inca una foarte originala, …not!)… de orele stresante de chimie si orele plictisitoare de mate…  de pizza speciala de 38.000 de la panipat, pt care puneam bani eu, raluca si irina, si abia ne ajungea la o masea… mi-e dor de sentimentul de apartenenta unui loc, sentiment pe care nu l-am regasit in facultate, intrucat se merge pe principiul tiganului cu cortul… imi lipsesc copilariile de genul demachiatului cu apa in ultima pauza dinaintea sfarsitului zilei, god forbid out parents saw us using mascara … si plimbarile cu barca prin parc, desi asta s-a facut si in facultate… de micile idile pe care le intuiam si le urmaream si le despicam in fiecare pauza… mi-e dor de corcodusul in care ma cocotam in fiecare primavara, nu doar ca sa par smechera in fata baietilor, ci si pentru ca imi plac la nebunie… si de dudul de la garaj, care ne enerva teribil cand i se coceau fructele si incepeau sa ne cada in cap si sa ne pateze hainele… daca aveam albumul clasei la indemana, sunt sigura ca nu mai scriam entry-ul asta, m-as fi pierdut printre paginile cu poze scanate la o calitate indoielnica, dar de o valoare inestimabila pentru mine… Da, eu sunt genul ala care-si aminteste cu mare, mare placere de liceu. Si chiar n-are legatura cu vreo persoana anume. Atmosfera era totul…

Toto, I don’t think we’re in Kansas anymore. And I know we’ll never go back again.

But I miss Kansas…