Life in the fast lane.

Mai 18, 2007

343359921_f6207fc2f4.jpg

Nu mai avem timp.

Mai aiurea e ca nici macar copiii nu mai au timp. [Tocmai ati trecut peste un link. Derulati vizual si clicati pe „nici macar copiii nu mai au timp”.]

Si asta in conditiile in care oricum nesuferitul trece mai greu in lumea lor. Ce fain era, mai stiti? Parca nu se mai terminau zilele si , ca fraierii, ne doream sa fim mari, ca sa nu ne mai spuna nimeni ce sa facem, nestiind ce repede se duc orele cand crestem…

Nu stiu despre voi, dar eu am copilarit tare frumos 🙂  La tara, cu multi copii, egali intre ei, motiv pentru care am invatat sa nu ma laud si sa nu fiu nesuferita daca am mai mult decat altul. La tara, unde faceam tot ce doresc oricarui copil sa aiba posibilitatea sa faca: adunam oua din cuibar in fiecare zi, amestecam in tuciul de magiun sau zacusca, invatand sa apreciez munca bunicilor, hoinaream pe dealuri si plimbam cu bicicleta (singura am invatat sa ma dau cu bicla, frati-miu nu m-a ajutat si ii multumesc pe aceasta cale), dadeam sar’na tuturor varstnicilor care treceau pe strada, ne jucam de-a v-ati ascunselea si ne cocotam pe stalpi sau ne tranteam prin santuri (murdarirea este buna, vorba aia), faceam „prajituri” din praf si noroi si le decoram cu cirese cazute din pom, furam fructe de prin gradini, ne dadeam cu sania pe un delusor limitat de 2 fire de apa nu prea lin curgatoare (deh, inconstienta copilariei), nu ratam nici un colind si nu strambam din nas la nuci, covrigi si mere, cum dadea zapada ieseam la joaca si mai intram in casa doar ca sa schimbam sosetele si sa le lasam pe alea ude pe usa cuptorasului sobei, mancam morcovii imediat ce-i smulgeam din pamant, doar putin stersi (generator de anticorpi, clar)….. Sigur ca mai sunt multe de povestit, doar ca am picat pe ganduri, in mintea mea se desfasoara filmuletele fiecarui lucru mentionat aici, ceea ce n-are nici o valoare pentru nimeni altcineva decat pentru mine… Just this second am foarte clar ilustrata imaginea diminetilor de iarna, dupa o ninsoare nocturna…cum strada noastra, ca toate celelalte strazi, de altfel, era alba, alba, alba  cu nuante de albastru si era liniste, pentru ca ieseam cu noaptea in cap…cum ieseam noi, cate unul, cate unul, din curti, infofoliti si cu chef de joaca si ascultam cum scartaie zapada sub talpa…si eram mici si totul ne parea mare, orice gard, orice copac… si era mare motiv de bucurie cand mai venea cate un copil cu sania, pentru ca le legam si rugam cate un vecin sa ne traga pe toti si respectivul alerga cu noi dupa el si la un moment dat se oprea, saniile o luau in fata si tragea brusc de sfori si picam cu totii…. That was really fun…

Hai ca nu mai sunt interesanta, am devenit all mushy and stuff. Zici ca sunt Joey in episodul ala in care era la Londra si a vazut „Cheers” la tv, iar melodia l-a facut sa se emotioneze.

Sometimes you wanna go
Where everybody knows your name
And they’re always glad you came.
You wanna be where you can see
The troubles are all the same.
You wanna be where everybody knows your name.

Lasati-ma putin sa-mi amintesc de copilaria mea fericita si foarte, foarte iubita…

Anunțuri

2 Responses to “Life in the fast lane.”

  1. Bianca Says:

    auzi creanga, da-n australia ningea? Iubiren papusica, iubiren

  2. rutza Says:

    din entry-ul trecut se invata ca am stat acolo pana la 2 ani. tu ai vreo amintire de la 2 ani? nu, deci in entry-ul asta vorbesc de varste ceva mai „inaintate”. esti cute tu asa in inocenta ta. iubiren back at ya, printeso


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: