Sushi for me!

Octombrie 30, 2007

Tocmai m-am aruncat cu capul inainte si am facut o comanda de pe www.sushionline.ro

sushi_3.jpg

P.S. Daca nu mai scriu nimic in urmatoarele 2 zile, inseamna ca mi-a fost fatala. Stiu persoane care ar fi incantate sa afle asta 🙂

TA_DAAAA!!!

In mai putin de o ora, a aparut un omulet la usa cu minunatiile!!!

pa300174.jpg

Pink Martini.

Octombrie 28, 2007

shutfup1.jpg

Sau Red Cinzano. Sau Yellow Campari. Whatever, same shit.

N-am mai ras atat de mult si cu pofta de multa vreme, mai ales ca am avut a crappy week. Zici ca am fost cu clasa in excursie la Opera, asa am ras 😉 Nu stiu cum a putut cineva sa se abtina cand au inceput sa cante in japoneza, de ne imaginam numai seppuku (versuri gen „ta-ia-taaaa ta-ia-taaa”). Eu una am ras pe infundate, dar cu lacrimi si m-am chinuit din rasputeri sa nu se auda, iar la finalul melodiei am explodat in aplauze ca sa ma descarc 🙂 Si chiar era complicat sa ma abtin, cand eram ca piesele de domino, ma busea pe mine rasul, ma sprijineam pe umarul Biancai, apoi ea pe al meu, eu pe al lui Bogdan si Bogdan pe al lui Laur :)) Toate astea, in timp ce o domnisoara foarte patrunsa de concert se intorcea ca sa ne arunce priviri mustratoare – anyway, nu stiu ce cauta nici ea la concert, ca aplauda si se misca absolut perfect in contratimp, deci…hmm, mare pasionata.  Abia ce apucasem sa ne potolim din chicotit, ca China (solista) anunta urmatoarea melodie, tot despre un baiat pe care l-a cunoscut intr-un bar (ii cam place sa umble) si incepe un melanj ruso-italiano-englez. Ok, poate sa cante in 6 limbi, i have to hand it to her, dar la italiana a zbarcit-o maxim si iar am inceput sa ne tavalim pe jos…pentru ca zicea „mio bombino” in loc de „mio bambino” asa ca ne-am gandit noi ca a intalnit vreun terorist pe-acolo 🙂 „dasvidaaaania, mio bombinoooo” si Bogdan smulgea cuie de grenade imaginare si le arunca in jur :)) Bianca, the violin hater, had it rather hard cand s-a apucat „studentul la Conservator” sa ne interpreteze un preludiu luuung, de m-a facut curioasa ce-ar fi urmat…ideea e ca il compatimeam ca de la 5 ani, zilnic, scartaie vioara aia la 10 cm de cap, apoi am constatat ca, la cum trebuie sa se uite mereu la instrument – adica usor stanga si foarte de aproape -probabil isi strica si ochii foarte repede. „da, de la arcus”, spuse Bogdan. A fost suficient sa mi-l imaginez bagandu-si arcusul in ochi every 3 moves, ca iar ne-a busit rasul….  Cert e ca la final am tulit-o inspre usa in cea mai mare viteza. Numai Andrei Gheorghe beat us to the door, ca si lui i-a placut mult, mult de tot :))

Singurele cateva minute de nice & cozy feeling au fost in timpul melodiei „Cante e dance”, pe care au interpretat-o absolut magic…. In rest, insa, nu am intrat deloc in atmosfera evocata pe Metropotam, de exemplu, unde ii ridica in slavi.

Cum zice Augustin: „Platoul rece e cea mai mare teapa de la Gheorghiu-Dej incoace”. Eh well, Pink Martini a fost cea mai mare teapa de la platoul rece incoace. Nu sunt o trupa de concert. I mean, daca ii ai pe ipod si dai shuffle si ii asculti din 30 in 30 de melodii, sunt absolut ok. Si nici nu-ti mai dai seama ca „Lilly”, „Donde estas, Yolanda” si „Amado mio” suna la fel. Dar atat. Concert? Too much love. I’ll save it for the cheries. Enjoy 🙂

Ruby Slippers.

Octombrie 26, 2007

autumn_rainbow.jpg

Lumea

s-a umplut de zgomot

şi

nu se mai aude

emoţia

.

Trec azi pe la ai mei. Mamaie, foarte draguta, se ofera sa-mi faca un piept de pui la gratar, drept garnitura la mancarea d ghebe pe care o ador. Ok, zic, super, chiar imi era super foame. Si se apuca de treaba. Vine maica-mea acasa si incepe sa urle ca e fum in casa, varsandu-si naduful pe mamaie. Care deschisese geamul, dar se pare ca nu destul si se extindea fumul prin toata casa, incet-incet. Imi deschid geamurile camerei si se aeriseste. Intra maica-mea, tranteste usa si incepe sa bombane ceva, refuza sa-mi explice concret de unde are atatia nervi si iese asa cum a intrat. Eu vorbeam cu draguta de Emi (despre lucruri frumoase) in timpul asta si deja nu ma mai puteam concentra sa am o conversatie coerenta, ii explic ca e destul de agitata atmosfera prin casa si stabilim sa ne intalnim joi sa stam linistite la o cafea sa ne povestim una-alta. Vin mamaie, plansa si ofticata ca a fost certata, vaitandu-se ca nu mai vine pe-aici daca incurca asa tare si ca mom ar trenui sa stie ca ea nu suporta sa fie certata, ca se sperie, ca sufera cu inima si …bottomline, era foarte trista si am incercat pe cat posibil sa o linistesc. Nu imi place sa vad oameni tristi in jurul meu, mai ales daca e vorba de mamaie, pe care o iubesc ca pe ochii din cap si e o femeie extrem de buna si sufletista 🙂 Apare si taica-miu. Nu stiu ce mai aveau de impartit si ei doi, cert e ca si el a reusit sa o enerveze pe doamna casei, care- deduc eu- avea o zi foarte proasta de nu ii convenea nimic, ceva mai mult decat faptul ca sarise peste o masa. Nu ca m-ar fi lamurit sau ceva 🙂 Si uite-asa am ajuns sa ma bucur ca ne vedem rar si, atunci, putin, pentru ca altfel….oh well, sa zicem ca n-am  functiona asa cum ar trebui. Sau ar trebui sa urmam indemnul titlului. A happy family is a medicated one. Sa fie oare adevarat? :))

 img_9784.jpg

a4_flyere_color_fete.jpg

In fiecare sambata, intre orele 11-18.

Ei (adica ei) le vaccineaza, deparaziteaza si le dau zestre carnete de sanatate. Voi trebuie sa aveti  CI/BI in original si copie, daca vreti sa adoptati.

No brain surgery, right?

Sunt sigura ca si oamenii astia vor sprijini campania 😉

Honey and milk.

Octombrie 17, 2007

Yes, yes, yes, i am.

Da, tipa mult prea mult la sfarsit, but she’s gorgeous and talented and speaks my mind, so…

Down memory lane again.

Octombrie 15, 2007

wine_puddle_by_veraada.jpg

Destiny-Zero 7.

Pentru ca sunt in mood de chill-out. Pentru ca rasfoiesc albume virtuale de graduation party photos ale unor necunoscuti si mi-e dor de liceu… de vals, de repetitiile pentru vals (care nu puteau pica mai bine…), de excursii, de petreceri  si de chiulurile din cafeneaua din cismigiu… de serile de toamna din clasa a 9-a si a 10-a, cand ne strangeam toti pe-o banca si ne aglutinam precum pinguinii, comentand despre cizmele din piele de sarpe boa ale drei predus, profa de bio 🙂 …de serile in care se aruncau pocnitori in gang si ne speriam si apoi injuram sau radeam cu pofta… de chiulurile de la orele de sport, de mc-ul din romana, de green hours-ul cu ciocolata calda la 7:30 si hippie hippie shake-ul mereu accesibil si frumos colorat… de net cafe-ul unde mi-am facut prima adresa de mail (si inca una foarte originala, …not!)… de orele stresante de chimie si orele plictisitoare de mate…  de pizza speciala de 38.000 de la panipat, pt care puneam bani eu, raluca si irina, si abia ne ajungea la o masea… mi-e dor de sentimentul de apartenenta unui loc, sentiment pe care nu l-am regasit in facultate, intrucat se merge pe principiul tiganului cu cortul… imi lipsesc copilariile de genul demachiatului cu apa in ultima pauza dinaintea sfarsitului zilei, god forbid out parents saw us using mascara :)… si plimbarile cu barca prin parc, desi asta s-a facut si in facultate… de micile idile pe care le intuiam si le urmaream si le despicam in fiecare pauza… mi-e dor de corcodusul in care ma cocotam in fiecare primavara, nu doar ca sa par smechera in fata baietilor, ci si pentru ca imi plac la nebunie… si de dudul de la garaj, care ne enerva teribil cand i se coceau fructele si incepeau sa ne cada in cap si sa ne pateze hainele… daca aveam albumul clasei la indemana, sunt sigura ca nu mai scriam entry-ul asta, m-as fi pierdut printre paginile cu poze scanate la o calitate indoielnica, dar de o valoare inestimabila pentru mine… Da, eu sunt genul ala care-si aminteste cu mare, mare placere de liceu. Si chiar n-are legatura cu vreo persoana anume. Atmosfera era totul…

Toto, I don’t think we’re in Kansas anymore. And I know we’ll never go back again.

But I miss Kansas…