My London.

Septembrie 16, 2008

12 zile. 3 pe drum, restul pe taram monarhic. Anglia e absolut tot ce te astepti sa fie. Asta daca nu cumva inca ai impresia ca englezii sunt reci si sictiriti, caci -daca asa stau lucrurile- you’re in it for a big surprise!

Nu pot sa trec peste faptul ca era sa pierdem trenul, pentru ca am fost la o nunta sambata noapte si ne-am gandit sa dormim totusi o ora pana sa plecam. Iar ora aia s-a tranformat in aproape 2. Ceea ce inseamna ca ne-am trezit cu 45 minute inainte de plecarea trenului de pe peron. Bogdan mahmur (eu n-am baut), eu super agitata si injurand „snooze”-ul pe care nu l-am nimerit, Cobalcescu nu ne-a servit si iata-ma, cu ochii impaienjeniti de somn, grabindu-ma catre gara in oita mea rosie. Evident ca am parcat in primul loc pe care l-am gasit, respectiv intr-un Dalli cu timp limitat o ora :)) si imi imaginam apoi cum voi gasi masina cu parprizul tapetat cu 144 tichete! Somn dulce si lung pana dupa Timisoara, niste kebabi in gara din Budapesta, apoi somn din nou pana la Munchen. Unde am avut 7 minute ca sa schimbam trenurile. Nici o panica insa,fiind oprit pe partea cealalta a peronului, foarte civilizat si thoughtful. Mic dejun frantuzesc, cu croissant, suc de portocale si ciocolata calda, apoi inca niste somn pana la Paris, adica vreo 5 ore on/off. Am prostul obicei ca, atunci cand adorm in masina sau tren sau avion deci stand pe scaun, sa respir pe gura. Si uite-asa m-am trezit speriata in gara din Stuttgart, cand mi-a cazut capul de pe tetiera, si mi-am dat seama ca aveam gura larg deschisa…iar oamenii de pe o bancuta se amuzau. La Paris am avut „escala” 3 ore si l-am dus pe Bogdan pe Montmartre, sa mancam scoicute si sa bem vinut cu acordeon cantand La Vie en Rose pe fundal. Tigan roman cantand la acordeon, pardon. Gara, Eurostar catre Londra, control de pasapoarte si bagaje ca intr-un aeroport. „Stewardeze” care ne-au servit orice bautura, inclusiv sampanie, meniu cald sau rece (de rahat, some bio crap, gen muguri de soia si mancare calda de sfecla). De altfel, in anglia esti efectiv asaltat de sfaturi eco din toate partile, agresivitatea poate convinge, trust me. So, ajunsi in gara St. Pancras, am avut ocazia sa simt ca mi se taie picioarele, pentru ca pardoseala este parchet. Si arata impecabil. So there you have it, primul moment in care am contemplat emigrarea 🙂 Super civilizat, se sta la o coada la taxi organizata, au valeti imbracati cu paltoane care deschid usile si te ajuta sa te urci, foarte foarte cute. Amabilitatea soferului nostru m-a facut sa ma simt ca o salbatica speriata de oameni, a fost asa dragut si haios si ma gandeam ca, daca eram singura, probabil interpretam gresit volubilitatea lui… La destinatie, cand i-am platit, a miscat un pic bancnotele, a ras si a zis „mmm crispy crispy” 🙂 Camera de hotel foarte intima, cu multe perne pe pat, nu le gasesc vreo utilitate, dar „dau bine”, presupun. Mini-bar-ul tricky, cu senzori, era de ajuns sa scoti ceva ca sa vezi ce e si gata, te taxau :)) Apa la baie chiar trebuia trasa, nu impinsa, cum bine a observat Bobita ca ar trebui sa se spuna nowadays, adica exista un soi de maner care trebuia tras de mai multe ori pentru a avea succes. Weird. Si, pentru protejarea mediului, aveam sapun lichid. N-am inteles ce-are una cu alta, ca tot spuma face, dar daca n-aveam varianta, am protejat si noi putin mediul. Bucurenci ar fi mandru.

Nu voi putea intelege disperarea englezilor de a sta la cat mai rece, cat mai ventilat. Dupa ce ca mi-era frig cu pulover si impermeabil si esarfa, pentru ca erau vreo 18grd cu vant, in magazine imi batea in cap aer conditionat si mai rece!!! Iar ei erau imbracati in tricouri, ele in rochite cu papucei, de ma simteam direct eschimoasa. Trecand peste strambaturile mele ca mi-e frig, ceea ce-l amuza pe Bogdan-cel-imbracat-in-tricou-si-bermude, ne-am plimbat pana la Parlament. Big Ben este chiar frumu-frumu, cu tot soiul de bibiluri si shiny, mi-a placut si m-a surprins f tare. Am trecut pe Regent street, cu vitrine superbe, strada pe care nu mi-o puteam imagina decat iarna, cand este chiar o atractie, pentru ca e ornata cu mare grija. Bineinteles, am gasit absolut intamplator Carnaby Street, despre care ii spusesem lui Bogdan ca nu-mi pasa cum o gasim , eu vreau sa ajung pe ea 🙂 pentru ca stiam de la tata ca, in perioada Beatles, era vestita si de acolo isi luase el niste blugi extrem de evazati cu care mi-a frant inima prin ’99, cand i-am gasit poza de pe vremuri si tocmai revenise moda. De pe Carnaby, am ratacit un pic pe stradute si am gasit Chinatown, de unde mi-am luat un hanorac dragut si unde am mancat foarte bun la unul din cele cateva zeci, cred, de restaurante. Apoi, ne-am dus prin Soho, care se distinge prin iluminare mai buna si puhoi de lume imprastiata pe strazi sau pub-uri deschise pana la ora 23. Am stat la o cantare jazz intr-un pub, la subsol, am ascultat o reinterpretare a melodiei „Valerie”, iar la 23 trecute fix s-au aprins luminile si ne-am uschit. Foarte rar se gaseste cate un local care sa inchida mai tarziu, iar pe noi ne-a dus Radu la O’Neill’s, care inchidea la 3. Barbatii de pe strazile alea pareau cam dubiosi, asa incat i-am zis lui Radu (un fost coleg de generala, care locuieste de 5 ani la Londra) ca n-as avea curaj sa merg singura,seara,pe acolo. La care mi-a dat un raspuns ahm foarte linistitor :)) „Eh, nu, ma, Tatarule, astia sunt pasnici, sunt beti sau drogati, nu s-ar lua de nimeni” Si atunci ma intreb de cine ar trebui sa-mi fie frica?! Oricum, Londra este cel mai supravegheat oras din lume, sunt camere la fiecare colt de strada, din cate mi s-a spus, recunosc ca nu le-am vazut, dar am avut un sentiment de siguranta pronuntat cat am stat acolo.

A doua zi a insemnat proba de foc pentru Bogdan, saracul, „innebunit” dupa plimbari lungi pe jos 🙂 Am luat un tour bus cu care am vazut de la etajul double-decker-ului cam tot ce trebuia vazut, macar pe exterior, si ne-am oprit la catedrala St.Paul, care este spectaculoasa, socheaza prin lipsa vitraliilor, are zeci de placute comemorative pentru soldati morti in diverse razboaie, o cripta imensa unde sunt inmormantati amiralul Nelson si ducele de Wellington, cat si arhitectul catedralei, Sir Christopher Wren. Pana pe cupola sunt de urcat vreo 55o trepte, febra musculara garantata, dar vederea de sus e spectaculara (daca apuci sa urci inainte de plimbarea cu London Eye). Bineinteles ca am urcat singura, n-as fi vrut sa-l chinui pe Bogdan si sa-mi asigur blesteme vesnice, asa ca el m-a asteptat la Strada, o carciuma italieneasca din apropiere cu Perroni la draft :p Timp in care a vazut bus-ul nr.23 directie Liverpool square! Funny, din moment ce la Liverpool incepea, in ziua urmatoare, teambuilding-ul agentiei 23 🙂 Am mai fost si la Madame Tussauds, evident, unde se formasera doua cozi, una pentru cei care aveau deja bilete si una pentru cei ce trebuiau sa cumpere de la intrare. Noi, astia, cu bilete deja luate, eram un fel de „smecheri”, asezati la fast-track. Doar ca fast-track-ul era la fel de lung ca cealalta coada!!! Ne-am luat cate un hot-dog si o Cola, americaneste, si -uimitor- ne-am miscat foarte repede, probabil a durat 15 minute (in care am stat zgribulita ca o vrabie de vant). Muzeul figurilor de ceara este considerat kitchios, dar eu ma asteptam exact la ce am gasit. Primele doua figuri care se vedeau de la intrare erau David & Victoria Beckham, langa ei Keira Knightley si, in aceeasi sala, George Clooney, Morgan Freeman, Penelope Cruz, Susan Sarandon, John Travolta & Samuel L. Jackson, Jean Paul Gaultier si Jamie Oliver. A, si Miley Cyrus. De ce o fi avand acel produs Disney o statuie din ceara la Madame Tussauds, ma depaseste. Mai e si urata. Angelina si Brad Pitt, Kate Moss, Julia Roberts, Nicole Kidman, Johnny Depp (balutza), Amy Winehouse, Madonna, Audrey, conducatori, vedete Bollywoodiene, sportivi si asa mai departe. O lista mai mult sau mai putin updatata este aici. Cu mentiunea ca nu aceea este actuala  infatisare a tuturor figurilor. Si cu avertizarea ca Regina pare absolut reala. Fun stuff la muzeul asta mai sunt plimbarea cu o jumatate de taxi prin epocile importante ale Angliei si intrarea in labirintul populat de cei mai faimosi criminali ai Londrei, quite creepy. Tur din nou, pe unde nu apucasem sa mergem si apoi hotel. Nu, nici un pic de shopping. Cand ai atat de putin timp intr-un oras pe care nu l-ai mai vizitat si ai atatea lucruri de bifat, mi se pare stupid si muieresc sa-ti petreci timpul prin Topshop si Debenhams. Seara, am mancat un steak cinstit si, culmea, am descoperit in meniul lor „crepes suzettes”, ce cautasem cu Ioana la Paris in nestire, fara succes, ba chiar cu strambaturi de gura si sprancene. Tata ne recomandase un restaurant foarte bun, cica, din Knightsbridge si ni s-a parut ca -la starea de oboseala pe care o aveam- e prea departe. Iar acum am intrat pe wikipedia si l-am gasit pe locul 13 in top 50 cele mai bune restaurante din lume in 2008!!! Iar bucatarul, Gordon Ramsay, are 12 stele Michelin, medalie de bronz worldwide. Eh, si steakul a fost ok :)) Jam-session in The Spice of Life din Piccadilly Square si somn.

Ultima zi de Londra a fost si cea mai schimbatoare, intai innorat, apoi un pic de ploaie si apoi un soare cald si placut si atipic. Am vizitat pana la epuizare Tower of London, o fortareata absolut impresionanta, in care -distribuite in cladiri diferite- se afla crown jewels (in White Tower-niste coroane si sceptre si basically bling blinguri generatoare de stelute pe retina) si tot soiul de armuri si picturi si mulaje adunate de-a lungul vremii (in Bloody Tower – cea mai cu ….ahm…”mot” armura fiind -bineinteles- a lui Henric al VIII-lea). Dar, de fapt, cel mai misto lucru a fost ghidul, un mosulica sictirit cu umor englezesc adevarat, care a luat pe toata lumea la ture. Unor copilasi care se asezasera langa el sa faca poze le-a zis „Only a mother could love these two”. Intregul grup a fost intrebat „does everybody understand english?”, apoi „any americans in the group?” :)) Inclusiv pe Bogdan l-a taxat, intrebandu-l daca el chiar are Harley sau se imbraca asa de fite in hainele alea. In fine, foarte funny tipul si cu o fata acra absolut adorabila! Acesti ghizi poarta numele generic de Yeoman Warder aka Beefeater (nu-i asa ca va ganditi la London’s Dry Gin?), un post infiintat prin secolul 15, iar job-description-ul lor era pe vremea aia sa aiba grija de securitatea fortaretei, de bijuteriile regale si de prizonieri. Un alt lucru interesant mi s-a parut ca in curtea fortaretei stau mereu 6 corbi, ingrijiti gratie unei legende care spune ca daca dispar, turnul alb, monarhia si intregul regat vor cadea. Asa ca am vazut si noi cele 6 croncanitoare urate 🙂 Dupa cele cateva ore de Turn, Bogdan a plecat fericit catre un pub in Leicester Square, unde urma sa-i intalneasca pe Laur si Alex, iar eu am plecat la London Eye. Unde am stat la coada o ora. Dar in drum spre, am avut o conversatie interesanta despre comunism cu soferul de taxi, un batranel care cica fusese campion la Judo prin ciutanie. Si care batranel i-a spus imaginii de pe bancnota pe care mi-a dat-o rest „Goodbye, Queen!” si a sarutat-o…ok, deloc igienic,dar foarte cute 🙂 Revenind, am ajuns la roata si …hmmm…nu mi s-a mai parut asa interesanta plimbarea, ba chiar lunga si plictisitoare, pentru ca deja vazusem tot orasul din St.Paul si singura mea curiozitate mai era, de fapt, cum e sa stai intr-o capsula miscatoare la 135m. Este ametitor. Lucru de care mi-am dat seama cand am ajuns inapoi pe pamant, pentru ca am simtit nevoia de dulce si Cola, ocazie cu care mi-am luat un biscuite f cute, cu m&m pe el 🙂 Prostioare,deh. M-am mai plimbat apoi pana la Westminster Abbey, adicatelea am traversat garla, si am vizitat-o vreo ora si ceva, fascinata. Pentru ca este superba. At this point, ati putea sa ma suspectati ca am luat vreo pilula „Love-London-and-tell-everyone-how-great-it-is”, dar nu-mi pasa si o sa continui sa elogiez orasul asta, cu riscul de a parea putin penibila 🙂 Pentru ca e superb indeed!!! So, dupa cum spuneam, am fost la Westminster si m-am minunat. Dupa care am luat-o la pas pana la Nobu, pe Park Lane, unde m-am intalnit cu Bogdan, Stefan si Emi si am cinat japanese style, am baut Asahi si am murit de placere la desert (Chocolate Bento Box, un fel de moelleux au chocolat absolut genial, cu inghetata de ceai verde alaturi). Foarte, foarte bun! Noaptea ne-am petrecut-o apoi la O’Neill, cel din Soho, cu Bogdan, Elena-Mumble, Laur si Andreea pana pe la 3. Dansand, band bere si jucand Mahjong & Trivia la un device cu touchscreen montat acolo 🙂

Cam asta a fost, pe scurt, Londra mea. Va las cu niste poze si revin cu Liverpool zilele viitoare!

Anunțuri

17 Responses to “My London.”

  1. cory Says:

    Nu mi-a placut Londra absolut deloc, e cel mai urat
    oras pe care l-am vizitat si daca ar fi sa dau timpul inapoi nu m-as mai duce acolo :))

    Ma bucur ca tie ti-a placut asa de mult, e incredibil cum acelasi oras poata sa placa atat de mult cuiva si sa displaca la fel de mult altcuiva 😀

  2. tara Says:

    :)) eh, asa cum mie mi se pare foarte frumos parisul si bogdan il detesta din suflet…

  3. cory Says:

    ooo, dar nu se poate sa deteste Parisul..trebuie sa il convingem ca greseste :))

  4. danabanana Says:

    na ca esti proasta

  5. tara Says:

    dragoste cu sila nu se poate 🙂

  6. moniceva Says:

    Si cum ati gasit masina? Tapetata cu 144 de tichete?

  7. Andrea Says:

    Bine ca ai fost la Liverpool si nu mi-ai zis, e la juma de ora cu trenul de mine :))

  8. Tara Says:

    Sorry, lassie, n-am compilat 🙂 Chiar vbeam cu Emi sa vizitam Man intr-o zi (inclusiv pt shopping :p),dar concertele Beatles ne-au cam ocupat timpul. Bianca insa a evadat o seara si a fost la Leeds la niste concerte. Ce mai faci tu?

  9. blu' Says:

    hello,n-am mai citit de mult un post asa lung…:) dar a fost fain, mi-a placut. si n-am fost la londra pana acum, dar m-ai facut curioasa. merci

  10. bogdan Says:

    @ moniceva

    mai rau, am gasit-o cu toate cele 4 roti sparte. Dar s-a rezolvat, iar „vandalizarea in parcare” – verdictul politiei – ne ajuta sa bagam pe asigurare si portiera dreapta-spate indoita de Tara in prima zi de condus:)
    E adevarat ca indoitura e in forma de inimioara, asa ca exista si o parte buna…

  11. tara Says:

    nu era prima zi de condus, ci a 4-a luna, si nici prima zi de masina, ci a doua… :p

  12. diana Says:

    salutare moniceva – ce mai faci?

    [don’t panic, don’t 🙂 i’m not stalking you. i’m just hmmm… how to put it romantically clicheistic? enjoying the coincidence of seeing you here, in this white & green boxes ]

  13. diana Says:

    glorious P.S. : adresa mea de mail este trecuta la profil

    ok 🙂

  14. Tara Says:

    Am rol de Cupidon ,Diana? 🙂 o sa-i transmit monicai mailul tau, desi interesant ar fi sa devina forum blogul meu 🙂

  15. diana Says:

    oh, elementul asta melodramatic poate aduce ce-mai-rating. thanks 🙂

  16. Andrea Says:

    I’m ok, just working my arse off with random stuff 🙂 Feeling good, etc 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: