4e050759b0769cc3fdd5a60fac1cb79c79970a6f_m1

 

Mai am un pic si termin facultatea. Si ma intristeaza faptul ca….nu prea simt treaba asta intamplandu-se pe termen lung. Eu, stand intre patru pereti, holbandu-ma all day every day in gurile oamenilor si reprezentand, in principiu, cam cea mai mare temere medicala care exista. I’m a people’s person, in liceu credeam ca o sa fiu PR (desi nu stiam prea bine cu ce se mananca, ma incanta ideea de a interactiona all day every day cu multa lume si de a organiza evenimente) sau ca o sa lucrez intr-un domeniu legat de comunicare… Nu ma intelege gresit, cred ca voi fi capabila sa profesez in domeniul pentru care m-am pregatit, insa parca nu ma atrage destul incat sa fiu ambitioasa pe tema asta. Mai mult decat drive-ul de a reusi tratamentul, ma ghidez dupa dorinta de a nu dezamagi omul ala care, in ciuda fricii innascute de stomatolog, mi se aseaza pe scaun si ignora palmele transpirate, stiind ca o sa-l scap de problema. Iar cand obturatia de canal facuta unui pacient extrem de dragut (un mosulica, adica) nu iese asa cum mi-ar placea, ma intristez si simt ca l-am dezamagit. Sincer, m-as suci pe psihologie. Analize, oameni interesanti, povesti incalcite si solutii care trebuie gandite. Asta mi-a sunat bine dintotdeauna, chiar mai bine decat a fi pr 🙂

Cred ca, la un moment dat in viata, o sa-mi schimb radical domeniul de activitate, desi stomatologia are multe pros, cu siguranta mai multe decat cons. Pentru ca am impresia ca it’s not meant to be.

And if it’s not for you, it’s not for you.

Anunțuri

Happy wednesday, cut short

Aprilie 9, 2009

paris

Nu o sa comentez nimic despre revolutie, in afara faptului ca am o problema daca CNN nu preia stirea.

Refuz sa ma mai incarc cu energii negative. What the Bleep Do We Know, cu care m-au intoxicat atat Andra, cat si Bogdan, promoveaza ideea conform careia „constiinta creaza realitatea”. Si am inceput sa aplic. Iar prima victorie mare a fost impotriva virozei respiratorii pe care au tot pasat-o de la unul la altul colegii mei si in privinta careia m-am incapatanat sa ma apar cu puterea gandului :)) Iar cand imi stranuta vreunul in nas si mustacea apoi ca voi raci, eu ii repetam convinsa „Eu nu o sa racesc, pentru ca detin puterea. E foarte simplu: gandirea negativa atrage fapte negative, cat si invers valabil. Si daca e adevarata povestea conform careia constiinta creaza realitatea, ei bine eu refuz sa racesc!”

Si, deci, perioada asta de positive thinking presupune si sa fac lucruri frumoase pentru sufletul meu. Sens in care, acum 2 saptamani, am fost la Ploiesti in vizita la rudele mele din partea mamei and it was soooo nice! M-au facut foarte fericita alea 2-3 ore petrecute cu matusa-mea, care-mi spune Natasha si care este super adorabila si haioasa si vorbareata, rade mult si frumos, are 60 ani si ii dai 50,  si exact 30 fire de par albe in cap, in rest e neagra-neagra nevopsita…cu verisoara-mea, cu care am vorbit despre facultatea la care va da, in conditiile in care parca mai ieri era in clasa a 5-a…cu matusa mamei, pe care o ador de cand eram mica si care face cea mai buna ciocolata de casa ever forever!  It was perfect 8->

 Acestea fiind zise, o sa ma laud ca miercurea trecuta am fost la Palatul Sutu la expo Egiptul Antic. Si la expozitia temporara de grafica. Si la muzeul palatului, unde e expus Regulamentul Organic. Ca am intrat apoi la BCU la „Proiect 112”, proiectul foto al lui Alex Galmeanu despre violenta si ca nu mi-a placut, pentru ca n-a pus in valoare fiecare piesa, ci le-a expus tip vagon, una in continuarea alteia. Si ca am traversat la MNAR, unde nu mai fusesem niciodata, fiind o bucuresteanca ignoranta, si care e foarte ingrijit si mare si unde abia astept sa ma intorc, pentru ca am vazut doar partea de arta romaneasca veche si mai am de recuperat. O sa mai spun si ca, dupa astea cateva ore de mers pe jos pe o vreme pur pariziana, am mers in zona Lipscani, ca sa inchei ziua culturala cum se cuvine. Good, positive juju 🙂

Moody morning

Aprilie 7, 2009

 briana2 *

Poate ca ma voi lasa de fumat. Poate ca si Bianca va face asta, social smokers ce suntem amandoua. Eu, insa, ii am ca back-up pe Kreatza si Vlad si poate chiar ma voi lasa. Sau poate nu ma voi lasa…

 As vrea sa mergem maine pana la munte, pe undeva. O placinta cu branza de la International in Sinaia, o clatita wawawiwa in Brasov, apoi un kurtos la mozodrom, sus. Suna asa de bine…. Sau poate nu suna asa de bine….

Abia astept alegerile ca sa te votez, Elena „EBA” Basescu. Pentru ca argumentul suprem cu care m-ai convins a fost „De ce nu m-ar vota?!”, venit ca raspuns la intrebarea „De ce te-ar vota cei din generatia ta?”. Si am stat eu singurica, cumintica, si m-am gandit…..bai, da, chiar,de ce nu te-as vota? Ce argument simplu si puternic, incat deja devine genial! Sigur, esti realista, bineinteles, nu ai incredere orbeasca in generatia ta, dupa cum bine spui „poate unii ma vor vota….poate unii nu ma vor vota”. Exact, ai zis-o. E ca si cum ai fii mereu la pms si nu te poti hotari. Adorabila si mutra cu care ai incheiat declaratia. Shananda to you too.  Apoi, modestia ta mi se pare super de apreciat. Ce politician ati mai auzit spunand „Atuurile mele? Am, dar daca vi le spun, o sa ziceti ca ma dau mare si nu vreau.” Iepuras, atuurile tale nu sunt Range Rover-ul tau si garderoba Chanel. Spune-ne cu incredere. A, si astept cu infrigurare campania ta door-to-door. In care nu stii cum o sa faci, pe unde o sa mergi, ce o sa spui, dar va fi, pentru ca suna misto. „door-to-door”. Este ca suna misto? „door-to-door”. Pe bune, de ce n-ai face-o? Bravo, Elena, acum ai o misiune.

*in cinstea afinitatii ei pentru portocaliu.

Recuperare, partea 1.

Aprilie 5, 2009

raspberry

Ca sa nu uit: Maria cea frumoasa si-a facut foto-blog. Daca va plac the sartorialist & gang, aici, acum, look-uri din Bucuresti. Primavara e momentul perfect pentru a porni un blog specializat pe asta, nu? Parca e inspirational soarele 🙂 Sau, in fine, asa mi s-a spus.

Am ramas datoare cu destul de multe lucruri. Nu cred ca am mentionat ca am fost la Roma cu fetele in decembrie. Imi dau seama ca n-am povestit nimic despre Chicago, unde am trait by far cea mai misto experienta sportiva. N-am apucat sa mai povestesc nici despre ziua mea de miercuri, pe care -incet,incet- o transform in propriul meu tip de happy wednesday 🙂 Cat despre vineri, deja se stie: it’s sushi friday!

Ajun de St Valentine’s. Era planificata pt martie o plecare la Dubai cu tata…. ma suna si ma intreaba daca vreau sa merg la Chicago cu el. Trebuie mentionat ca este stomatolog/globe-trotter wannabe, ceea ce imi doresc si eu sa devin 🙂 Eh, revenind, nu aveam cum sa nu renunt la Dubai, unde am fost anul trecut, pentru „experienta americana” in orasul in care locuieste pitica mea Ioana. Si, special pentru Bogdan, orasul din care este Michael Jordan :p Asa ca am izbucnit intr-un „pfaaa glumesti?!?! normal ca vin!!!” si, 2 saptamani la tarziu, alergam prin Heathrow, panicata ca vom rata legatura inspre America…pentru ca am pierdut notiunea timpului prin duty-free :p Nu turbulentele m-au speriat, ci durata zborului. Credeam ca 9 ore vor fi o vesnicie. Pana la Londra am jucat Lexitron pe ipod, am citit din Q&A si m-am tinut tare sa nu dorm, iar de acolo pana la Chicago m-am uitat la Body of Lies, sfarsitul filmului La Vie en Rose, un pic din High School Musical 3 si am dormit, cu patura pe cap, fiind extrem de puternica ventilatia, ceea ce mi-a daruit -pentru trei zile- mare potential de a ma ascunde cu succes in cires.

Chicago, ploua, coafura nu prea mai era anyway. Ah, si cand ma gandesc ca m-au imortalizat la intrarea in State…nu stiu daca ma va recunoaste cineva vreodata dupa poza aia, sa zicem ca nu aratam at my best :)) Hotel, bagaje, thai restaurant cu Ioana, her place (unde am „atipit” amandoua vreo ora), back to hotel. Era ora 12 cand am adormit. 4:30. Ma trezesc. Tata fixeaza tavanul. Aflu ca e treaz de ceva vreme. Incerc sa ma adorm la loc, asa ca ma apuc sa-i povestesc ce-am mai vorbit cu Ioana. Great success. Adorm. O jumatate de ora mai tarziu, ma trezesc for good. Si asa a fost si a doua zi. Si a treia. In a patra deja ne-am trezit la un 7 decent, iar in ultima zi we seriously overslept pana la 9.

Trebuie spus ca Chicago este supranumit the windy city, desi sper ca sunt prea putini cei dintre voi care nu stiati asta. Ceea ce probabil nu stiati este ca referinta nu este la intensitatea cu care bate vantul (impresionanta, fiind chiar pe malul lacului Michigan). Este o denumire pe care jurnalistii au scornit-o cu ocazia unui meeting politic, in timpul caruia s-au discutat multe bazaconii -remember? am zis meeting politic- si au folosit metafora asta pentru a sublinia ca stimatii faceau mult vant vorbind prostii. Ulterior, pentru ca se potriveste atat de bine, asa i-a ramas numele. Si credeti-ma, a fost frig. Frig, frig, frig. Deci turismul a cazut din start. Asa ca ne-am plimbat prin magazine si librarii (Borders e un loc foarte misto), in principal, iar seara pe la restaurante etnice, ca mancarea americana imi provoaca sila (scuze,scuze,in afara de Mc, pe care-l iubesc din frageda pruncie si despre care sper ca nu voi spune lucruri urate vreodata, in afara de faptul ca ingrasa).

Cladirea cea mai interesanta mi s-a parut Chicago Tribune Tower, din peretii careia mijeau ochii la mine bucatele de istorie: 136 particele din diverse constructii celebre din lume (de ex Taj Mahal, Parthenon, Hagia Sophia, Westminster Abbey, Marea Piramida, Alamo, Notre-Dame, mormantul lui Abraham Lincoln, Marele Zid Chinezesc, Zidul Berlinului ) sunt „fixate” in turn, pe peretii exteriori.

dsc01660 dsc01656

Cea mai misto panorama am avut-o de la etajul 94 al turnului Hancock…unde surpriza mea a fost sa-i aud vocea lui Ross din Friends in rolul ghidului nostru audio, pentru ca David Schwimmer este „a chicagoan” 🙂

dsc01736    dsc01710  dsc01727 dsc01756

 

Iar energia cea mai puternica, in mod absolut evident, la United Center….

 

(to be continued)

Morning Mood.

Aprilie 2, 2009

40e78819d0746d7caec06b1e1208e0bdd5e7d566_m

Trebuie sa va povestesc despre ziua de ieri, dar first things first: acum trebuie sa ma duc la facultate. Cand eu, de fapt, as vrea sa fiu intr-o cabanuta pe un varf de deal, pe prispa, cu un ceai cu lapte in brate, cu o patura pana peste nas, pe un balansoar care sa aiba un pled din lana pe el 🙂